Basarab se căsătoreşte cu Marghita, o unguroaică de aici de la Turnu Severin (Severinul era stăpânit în momentul respectiv de către unguri, cavalerii ioaniţi erau foarte puternici aici înainte de 1330) de religie catolică. Basarab, din diplomaţie, poate mai puţin din iubire se căsătoreşte cu ea, construieşte o mică mânăstire la Câmpulung Muscel, întreţine legături foarte strânse cu Mehedinţiul şi încerc să cred că originile Basarabilor sunt din părţile Mehedinţiului, având în vedere nu numai legăturile strânse pe care le au toţi moştenitorii lui Basarab cu podişul Mehedinţiului, dar şi frecvenţa foarte des întâlnită a numelui de Basarab în satele din podişul Mehedinţiului, începând de la Bâlvăneşti în sus.
Basarab I are două fiice: Teodora, Ruxanda şi un fiu, Nicolae Alexandru. Din raţiuni politice mai cu seamă, îşi căsătoreşte aceste două fiice cu doi tineri, unul bulgar, altul sârb, care vor ajunge Ţari, respectiv Ioan Alexandru, nepotul lui Mihail Şişman, ţarul bulgar şi pe Ruxanda cu Ştefan Deceanschi, care va ajunge Ţar al Serbiei. Era o mişcare politică extraordinară în contextul vremii, pentru a asigura stabilitatea, pentru a-şi asigura sprijinul din sud. Cât o fi fost de sinceră căsătoria dintre Teodora şi Ioan Alexandru, nu ştim.
Cert este că, timp de mai bine de un deceniu, Ioan Alexandru guvernează mai mult cu numele, pentru că Teodora, fostă Basarab, are o activitate extraordinară în plan politic, dar mai ales în plan cultural. Se creează la Loveci o adevărată şcoală de cultură, bulgară bineînţeles, unde se traduc şi se copiază manuscrise de la Muntele Athos, de la curtea bizantină. Multe dintre ele astăzi sunt la mari biblioteci şi muzee de la Londra, Leningrad şi Moscova. Nu mai vorbesc de cele din Bulgaria. Aşadar, Teodora desfăşoară o activitate culturală fără precedent. În urma luptei de la Verbujd, din 1330, dintre bulgari şi sârbi moare Mihail Şişman, ţarul bătrân al Bulgariei şi locul lui este luat de nepotul său Ioan Alexandru, despotul de Loveci, respectiv soţul Teodorei.
Ajunsă Ţarină a Bulgariei, ea încearcă să continue activitatea culturală în Bulgaria. Au împreună cinci copii, trei băieţi şi două fete.
Nenorocirea este că între Teodora şi Ioan Alexandru, existau nişte diferenţe de caracter enorme. Ioan Alexandru era un om foarte uşuratic şi foarte afemeiat. Un oportunist, care nu pregetă să sacrifice orice valoare spirituală, pentru a-şi împlini scopul.
Dovadă că, în calitate de ţar al Bulgariei, nu ezită să se dea bine cu evreii din Târnovo, se îndrăgosteşte de o evreică frumoasă dar foarte bogată, o alungă pe Teodora Basarab de la Curte, în 1347, deci la numai 24 de ani de căsnicie, se căsătoreşte cu această evreică, pe care o botează creştină ortodoxă şi îi pune numele la botez Teodora, pentru ca în acte să figureze în continuare Ţarul Ioan Alexandru şi Ţarina Teodora, cu scopul de a-i păcăli pe urmaşi. Dar nu i-a păcălit pe contemporani, pentru că bulgarii au avut un cult deosebit pentru adevărata doamnă Teodora Basarab, cunoscându-i drama.
Nu era vorba numai de despărţire în cadrul căsniciei Teodorei. Era şi un scurtcircuit politic foarte periculos. Se întâmplă însă un lucru neprevăzut. Ea nu se întoarce la tatăl său, fiindcă astfel ar fi putut declanşa un adevărat război, aici, în Balcani, între Ţara Românească şi Bulgaria, ci ea se călugăreşte. Primeşte această lovitură pe care i-o dă viaţa, cu smerenie, ca pe un dat de la Dumnezeu.
Dar nenorocirea nu se opreşte aici. Evreica, noua Ţarină a Bulgariei, încearcă să-şi facă loc precum puiul de cuc şi otrăveşte pe Mihai, unul dintre fii Teodorei cu Ioan Alexandru.
Există o miniatură şi am această fotografie a ei, în care maica Teofana, – Teofana fiind numele pe care şi-l luase prin călugărie -, îşi plânge copilul otrăvit la catafalc. Băiatul cel mare, Straţimir, intră în conflict foarte curând cu noul frate vitreg, numit Şişman, fiul evreicei botezate Teodora, un tip foarte viclean, foarte invidios, care căuta cu orice preţ să rămână singur moştenitor al tronului tatălui său. Între cei doi nu a avut loc niciodată vreo înţelegere sau pace.
Poate şi pentru a-şi aplana mustrările de conştiinţă pe care le are, în urma morţii lui Mihail, Ţarul Ioan Alexandru hotărăşte la un moment dat să-şi împartă ţara în două părţi şi partea dinspre vest o dă fiului cel mare Straţimir, fiu al Teodorei, respectiv Teofana Basarab, iar acesta se mută la Vidin, unde îşi face capitala. Apar, din 1365, două ţarate în Bulgaria, cel de est şi cel de vest. Cel de răsărit este condus de Ioan Alexandru, care îşi asociază foarte curând pe Şişman, iar cel de vest este condus de Straţimir.
Maica Teofana se retrage de la mânăstirea de maici de lângă Târnovo, la Vidin, la fiul său.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu