Chiajna, ”Doamna de Fier” a românilor

Una dintre cele mai puternice personalități feminine ale Evului Mediu românesc, a cărei imagine a fost nemurită atât de istorie cât și de literatură, Doamna Chiajna – sau Mircioaia, după numele lui Mircea Ciobanul, domnul Munteniei, cel ce i-a devenit soț când ea abia împlinise 21 de ani – fiica lui Petru Rareș și nepoata lui Ștefan cel Mare, s-a născut în anul 1525. Fetița avea doar 2-3 ani când tatăl ei a urcat pe tron la Suceava, fiind practic crescută de mama ei vitregă, Elena, descendentă a domnitorilor sârbi, cu care voievodul se căsătorise după moartea primei sale soții, Maria.

     Se știu puține lucruri despre viața și educația Chiajnei în tinerețea sa, dar este de presupus că fiica unui domnitor ce a inițiat o adevărată renaștere a artelor în Moldova trebuie să fi fost cultivată. De altfel, izbânzile ”diplomatice” repurtate mai târziu de viitoarea soție de domn exclud alternativa. Chiajna n-a fost o doamnă și o soție ”decorativă”. Talentele ei ascunse și inteligența sclipitoare s-au relevat plenar în 1554, anul mazilirii soțului ei de către turci. Pentru a-și atinge scopul, femeia se împrietenește și le mituiește pe cadânele favorite ale sultanului. ”Cherchez la femme”, căci nemărginită e puterea și influența ei: Mircea Ciobanul revine pe tron în 1559, iar boierii uzurpatori fug în Ardeal. Domnul îi recheamă cu promisiunea de a-i ierta, dar ”îi taie” încă înainte de intrarea acestora în București, soția sa nefiind, se pare, străină de această tragedie. Îndârjiți, boierii scăpați din măcel se coalizează și pornesc lupta împotriva domniei.

Astfel se evidențiază Chiajna – rămasă văduvă în septembrie 1559, cu un ”fecioraș”, Petre, de numai 12 ani – ca unica femeie din istorie, care a a condus o oaste de război. Învinsă inițial la Românești, se întoarce cu ajutor turcesc de la Rușnic și obține victoria în lupta de la Șerpătești. Din păcate, rebelii, cu sprijin unguresc, reușesc să-i detroneze pe domnitorul nevârstnic și pe dârza Chiajna. Dar femeia (despre care legenda spune că atunci când turcii i-ar fi luat ostatici pe o parte din copiii ei dragi și-ar fi sumețit poalele în direcția convoiului ce tocmai trecea Dunărea sfidându-i pe răpitori cu celebra frază ”Luați-i, că am cu ce face alții, păgânilor!”) e departe de a se da bătută. Uneltește cu măiestrie – și folosind eficient eternul argument al pungilor cu galbeni – și își asigură iar sprijinul celor mai frumoase și influente cadâne din haremul lui Suleiman Pașa: evreica Nurbani și venețianca Safigi.

O impresionantă oaste turcească o reînscăunează pentru alți șapte ani pe Chiajna, în ”umbra fiului ei minor și plăpând. Preocuparea ei de căpetenie este asigurarea viitorului copiilor ei: Dobra, Petre, Mircea, Radu și Marina. Viața acestei remarcabile femei nu a fost marcată de pasiuni devastatoare și aventuri erotice, ci a stat sub semnul unei exemplare iubiri și îngrijiri materne; ceea ce justifică includerea figurii sale în seria Iubiri Domnești, dedicată ideii de dragoste, sub toate aspectele sale.

Chiajna își propune să o mărite pe fiica ei, Dobra, cu Iacob Heraclitul Despotul – alt fascinant personaj istoric-literar – un aventurier de succes în epocă. El se fălea că la nuntă avea să poftească pe însuși Regele Filip al II-lea al Spaniei, pe împăratul Carol Quintul și… toți suveranii de pe pământ. Chiajna află însă, la timp, că Despot urmărea, de fapt, să îl înlăture de pe tron pe fiul ei. În anunță pe pretendent că rupe logodna și pune la cale să fie ucis. În  plus – scrie Arina Avram – cere să i se aducă pe o tavă de argint, precum fusese adus Salomeii capul lui Ioan Botezătorul, capul celui ce cutezase să viseze la tronul Țării Românești. Se spune că ar fi avut chiar și tăria și sângele rece de a-l scuipa în obraz, după ce l-a rostogolit pe masa de bucate.

Pentru Maria, cere ajutorul patriarhului Iosif Paleologul să-i găsească o partidă strălucită. Acesta îl recomandă pe un membru al unei vestite familii de nobili bizantini, poreclit Seitan-oglu (”fiul satanei” în turcește). Alianța ar fi fost benefică pentru Chiajna, dar, în 1566 când pețitorii se înfățișează la Curte, fata se împotrivește din răsputeri, pe motiv că mirele era prea bătrân și urât. Aici se evidențiază, din nou, calitățile de mamă și de femeie ale Chiajnei: deși refuzul i-ar fi periclitat serios domnia, ea preferă să-și apere fiica. Îi propune să accepte căsătoria de formă – fără a o consuma! Îi promite că o va salva printr-un vicleșug. Astfel că, regizează răpirea miresei – dar și a averii – din tabăra mirelui, după pornirea convoiului spre Istanbul. Chiajna își mărită fata după placul inimii, dar nu va scăpa de răzbunarea pețitorului păcălit, un nobil foarte influent la Poartă.

În mai 1568, tânărul domn m

untean este ”invitat” în persoană în fața noului padișah, Selim al II-lea pentru a-i săruta poala și a depune haraciul. Mircioaia simte pericolul și îi dă o escortă de peste o mie de oameni. Dar, după ce Petru își depune darul, este întemnițat la Edi Cule. Mama, îngrijorată, se repede cu multe pungi de bani în ajutorul fiului, speriată că acesta ar putea fi exilat în insula Rodos, unde acesta nu ar fi rezistat cu sănătatea lui șubredă. Este oprită la Silistra o vreme, dar izbutește să ajungă în cele din urmă la Istanbul, unde ”cumpără” asigurarea că tânărul Petru își va redobândi, după o vreme domnia. Însă – scrie Arina Avram – tânărul voievod, firav ca o floare de câmp, se usucă pe picioare și moare la numai 23 de ani. Chiajna soarbe ultima suflare de pe buzele copilului iubit.

Lungul și zbuciumatul exil o sărăcește cumplit pe soția și mama de domnitor. Ajunge să cerșească dar nu se dă bătută: un călător occidental scrie că a întâlnit-o făcând comerț ambulant tocmai în Alep, la nord de Siria. ”Falimentul” nu îi ucide însă ambiția și mîndria: refuză cererea în căsătorie a ambasadorului Franței pentru Dobra și reușește să o mărite Murad, moștenitorul tronului otoman. Își convinge copiii să se turcească, pentru a-și spori șansele de izbândă socială. În 1574, ginerele Murad devinde sultan, iar Dobra una dintre cadânele sale favorite, care obține libertatea pentru mama sa și numirea în tronurile țărilor române a unor rude: Iancu de Brașov (care susținea că e fiul lui Petru Rareș, deci fratele Chiajnei) în Muntenia și Petru Șchiopul (al cărui nepot se însoară cu o nepoată a Chiajnei) în Moldova. Influentă și respectată la Poartă, Chiajna moare la Istanbul în 1588. Probabil că a fost înmormântată în rit musulman, într-un loc rămas necunoscut pe veci.