Doamna Stanca, sotia lui Mihai Viteazul

    Doamna Stanca (n. aprox. 1560 – d. 1603). Soţia domnului Mihai Viteazul (1593–1601). Nepoata marelui ban al Craiovei, Dobromir, după divorţul de Dumitru, postelnic din Vâlcăneşti (decedat la 13/23 aprilie 1587), s-a căsătorit cu Mihai înainte de 29 noiembrie/9 decembrie 1584, fiul lor, Nicolae Pătraşcu, născându-se pe 29 iunie/9 iulie 1584. Această căsătorie s-a dovedit a fi una deosebit de profitabilă pentru viitorul domn, care a dobândit mai multe moşii aduse ca zestre precum şi alianţe cu marii boieri ai ţării, dar una extrem de supărătoare pentru Doamna sa. „Mihai Viteazul a fost un soţ crud, un om care nu şi-a cruţat nevasta, care o punea faţă în faţă cu ibovnicele lui, cărora uneori le dădea pasul înaintea doamnei, despot în viaţa privată cum era în cea publică, în felul regilor de mai târziu ai Franţei cu multe Lavallière şi multe Pompadoure” (C. Gane). A participat, alături de soţul şi fiul său, la vizita de la Alba Iulia, la 15/25 decembrie 1595, unde domnul muntean a purtat discuţii cu principele Sigismund Báthory în vederea păstrării alianţei antiotomane. Aici a rămas până în februarie 1596, ca ostatecă a regentei Maria­Christierna, după cum afirma Cosimo Caponi, un apropiat al principelui Transilvaniei, într-o scrisoare din 2 martie 1596, că „serenisima a purces cu prudenţă mai oprind aici pe doamnă cu fiul ei, dând ca motiv că îl aşteaptă pe principe pentru a-i putea mai bine împlini cererea”. Permite lui Mihai să-i amaneteze bijuteriile, pentru ca acesta să-şi poată plăti datoriile către soldaţi (solia polonă a lui Lubieniecki, 27 iulie 1595), în vederea pregătirii luptelor inerente cu otomanii. Doamna Stanca a primit de la soţul ei domeniul şi castelul Făgăraş, după cucerirea Transilvaniei, în 1600. În timp ce se afla împreună cu Nicolae Pătraşcu, lăsat la Bucureşti ca domn, şi-a atribuit particula domnească „Io”, după cum apare pe o inscripţie a unui disc de argint dăruit Mănăstirii Stelea din Târgovişte. După înfrângerea lui Mihai la Mirăslău, în septembrie 1600, Doamna Stanca şi cei doi copii, Nicolae şi Florica, au fost închişi, mai întâi în cetatea Gilău, apoi în Făgăraş, unde au rămas până în toamna lui 1602, fiind deposedaţi de toate bunurile de către Ştefan Csáky, căpitanul general al Transilvaniei. După o vizită la Mănăstirea Cozia, unde se afla mama lui Mihai, Tudora, a plecat împreună cu copiii spre Curtea imperială de la Praga. Întoarsă în ţară, s-a îmbolnăvit de ciumă, boală care a răpus-o în câteva zile. A fost înmormântată în biserica episcopiei din Râmnicu Vâlcea. Portretul i se cunoaşte din tablourile votive ale ctitoriilor familiei. Pentru cinstirea acesteia, la iniţiativa lui Nicolae Iorga şi a „Grupării Femeilor Române”, filiala Făgăraş, a fost ridicat, în acest oraş, un bust, realizat de sculptorul Spiridon Georgescu în 1938, pe al cărui soclu stă scris: „Aici a suferit toate umilinţele şi ameninţările, pentru că a cerut dreptate neamului său, chinuita şi apoi veşnic nemângâiata soţie a lui Mihai Viteazul, Doamna Stanca”.